+40 765 276 302
contact@iuliumaniu.com

Fundația Corneliu Coposu

Fundația Corneliu Coposu

Fundația Corneliu Coposu

Fundația noastră vede în această campanie de salvare a casei memoriale Iuliu Maniu, o datorie de onoare și de conștiință pentru memoria unui om care nu a vrut nimic pentru el, ci totul pentru România Mare și poporul ei. Sfinxul de la Bădăcin și-a dedicat întreaga sa viață luptei pentru principiile și valorile sănătoase pe care a fost clădită această țară, mergând până la sacrificiul suprem, moartea în închisoarea de tristă amintire de la Sighet. Casa Memorială de la Bădăcin reprezintă un reper al credinței în Dumnezeu, al istoriei, al moralei, al politicii dedicate celor simpli și nevoiași. Pentru generațiile viitoare avem cu toții obligația să ne batem pentru ca acest lăcaș important al României să fie dat circuitului istoric și al memoriei poporului român, cel târziu la 1 Decembrie 2018, data la care vom sărbători Centenarul Marii Uniri! Dumnezeu Să ocrotească România și Să ne dea tuturor gândul cel bun!