+40 765 276 302
contact@iuliumaniu.com

Blog

2000 și 19. Anul începutului și suma realizărilor

De pe raftul evenimentelor care s-au petrecut pe parcursul sinusoidalului an 20…19 scoatem volumul care cuprinde basmul împlinit de bucuria inaugurării Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin. De ce basm? Pentru că a avut un final(?) fericit. Și totuși, de ce basm? Pentru că personajul principal a fost încercat de furcile caudine care i-au întins cele mai adânci răbdări într-un „meci” ce a durat aproape 20 de ani, un constant „du-te-vino” între Ana și Caiafa în zbaterea de a salva un monument istoric, într-un context legislativ și politic isteric. De aproape 20 de ani parohul Cristian Borz a dus în spate un bolovan sisific de speranță și încredere că (se) va reuși. Diateza pasivă intenționată nu exclude contribuții, ci include complementarități. Nu cred că exagerez dacă asum că, în plan cultural, din categoria proiectelor-deziderat cu implicare civică de pe teritoriul județului Sălaj (și cu tentacule întinse la nivel național și internațional), acest proiect de salvare și amenajare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu” este unul dintre cele care țin fruntea listei de reușite.

Ab re (lat. – departe de subiect)

Între ramele evenimentului de inaugurare se cuvine să remarcăm passe-partout-urile unor prezențe care au mărginit culmea nesimțirii, denigrând  prin participarea lor la eveniment, cuvinte sau construcții ca „decadență” sau „cifoză morală”. Malformațiile de origine ereditară a anumitor intruși care au încercat să confiște evenimentul  nu au făcut decât să asiste la zâmbete de compătimire și la strigătul mut: „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. Perversiunea e că știau ce fac! Tonul iritat nu e o aparență, ci o încercare cameleonică de a camufla tonuri (și mai) contondente!

Acta, non verba. (lat. – fapte, nu vorbe)

Revenind la tabloul evenimentului, pictat în armonice de toamnă, găsesc potrivit să exclam puterea puterii individuale înmulțită cu perseverența și statornicia pe direcția propusă a tuturor celor care s-au implicat atât în Campanie, cât și în organizarea evenimentului din 12 octombrie 2019. Și pentru că aceste materiale vor arhiva prezentul într-o bibliotecă fizică și nu numai, istorisirea cere restituiri care trebuie să fie punctate. Nu e cazul să facem apoteoza nimănui, singurul om care o merită detașat și cât se poate de articulat este parohul Cristian Borz. Sigur, alături de oamenii din jurul lui și toți cei care s-au implicat donând bani, disponibilitate sau încurajând demersul. „Pomelnicul” de contribuții va fi apreciat de parohul Cristian Borz în jurnalul de șantier pe care îl va prezenta publicului larg, un volum ce va surprinde progresul de zi cu zi al lucrărilor, dar și alte însemnări legate de activitatea organizată și contorizată de acesta. Ce facem mai departe? Atragem atenția că suntem la fel de responsabili în a nu lasă sa intre într-un con de umbră întreaga „operă”.

Ab ore ad aurem  (lat. – de la gură la ureche)

Se împlinește o lună de la momentul inaugurării Casei, iar concluziile putem admite că s-au decantat. Și s-a realizat confruntarea feedback-urilor. Și, una peste alta,  împletim gândul că a fost un eveniment reușit. Dincolo de ideea de eveniment, ceea ce e cu adevărat important este faptul că această sărbătoare a reprezentat finalitatea unui întreg proces întins pe firul a două decade. Un proces ce a angrenat în dinamica lui sute de oameni, de la echipa care a format nucleul dur al campaniei, până la muncitorii de pe șantier, donatorii, oamenii de presă, oficialitățile de bună-credință care s-au implicat într-o formă sau alta, persoanele care au apretat fețele de masă și au participat la curățenia de dinaintea evenimentului sau cele care au plantat puieți de pin ori au dat câte-un „blid” de plăcinte când veneau vizitatori la Casă. Toți sunt „Oamenii din Dealul Țarinei”, și toți merită să se bucure de rezultatul implicării lor.

Anul 2019  va rămâne cusut în antologiile lui „a face”.

Vrei? Faci! Nu vrei? Nu poți…

Ioana Gale

Postați un comentariu