+40 765 276 302
contact@iuliumaniu.com

Blog

Lecție despre moralitate și loialitate și încă ceva

Nu, nu sunt gratuități sau cuvinte aureolice atribuite pe nedrept, nici măcar dubla negație de început nu trebuie să izbească tâmplele gândirii de vreun clișeu învățat sau impus de normele propozițiilor categorice. Este o constatare contemplativă cu iz inspirațional și… sper să devină contagioasă.

Iuliu Maniu – încorporat în armata austro-ungară. Reflecție

Despre ce este vorba în enunț? Despre un „cine” în persoana lui Iuliu Maniu ce refuză să dea o declarație de loialitate față de guvernul maghiar, declarație care l-ar fi scutit să lupte prin tranșeele Ungariei în Primul Război Mondial, pornind de la calitatea sa de juristconsult,  funcție ce avea puterea să îl absolve de purtarea uniformei de soldat,  o „scutire” de care au beneficiat omologi de-ai săi, față de care, însă, nu s-a pus problema în aceeași manieră și nu au fost puși față în față cu dreptul legilor morale. Liberul arbitru îi impune lui Maniu direcția și așa ajunge să fie recrutat la Aiud, în mai 1915.

Așadar, încorporarea lui Maniu în armata austro-ungară, pe frontul italian,  nu a fost necesară dat fiind faptul că beneficia de scutire a serviciului militar având funcția de juristconsult al Mitropoliei greco-catolice Blaj, însă guvernul maghiar a dorit să se răzbune (prin înrolare)  pentru că  Maniu a militat împotriva introducerii limbii maghiare în armată, într-un  discurs mai vechi, din 1909. Iuliu Maniu își riscă viața pe front, aproape că își pierde piciorul stâng și câștigă o tijă metalică, un trofeu nenecesar. În scurtă vreme de la recrutare crește în grad, de la soldat la ofițer, o luptă în prima linie, atât pe front, cât și în suflet. Într-o scrisoare pe care i-o trimite mamei sale la Bădăcin, nădăjduiește că singura scăpare este „în mâna lui Dumnezeu”. Cu toate că au existat „intervenții” pe lângă reprezentanți ai guvernului ungar în favoarea scutirii lui de a fi înrolat în armată,  lipsa declarației de fidelitate față de guvern îl determină pe Maniu să plece în război, o bătălie mult mai ușoară decât intrarea într-un război cu propria conștiință.

Semnul de identitate –  martor al trăirii de pe front

Semnul de identitate pe care Maniu l-a purtat în această luptă, la piept, într-o cutiuță metalică, se află azi în muzeul provizoriu amenajat la subsolul Bisericii Greco-Catolice Bădăcin și va fi în curând așezat în muzeul din Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin. Semnul de identitate era purtat de fiecare soldat la gât ca, în eventualitatea în care era răpus pe front, soldatul să poată fi încredințat „persoanei de contact” menționată în acest înscris, în cazul de față, mamei lui Iuliu Maniu, Clara. Azi, semnul de identitate vi se prezintă și în variantă 3D și vrea să se facă ascultat, nu doar reperat și, eventual, auzit.

Traseul documentului

Semnul de identitate a ajuns la Bădăcin, în muzeu, în anul 1999, după ce jumătate de secol a stat la strănepotul lui Maniu, preotul Matei Boilă, iar în intervalul de după revenirea de pe front și până la mijlocul secolului XX, a stat în Casa din Dealul Țarinei, descântând un nume și refulând emoții. Maniu fusese închis, între timp, și predat posterității.

I.G.

Postați un comentariu