+40 765 276 302
contact@iuliumaniu.com

Blog

Mărturia lui Ioan Boilă la inaugurarea monumentului “Iuliu Maniu – făuritor de țară”

Ioan Boilă: „Vă spun pentru că știm, noi, în familie […] Maniu a fost urmărit o viață întreagă de dușmănie. De o dușmănie care, uneori, a luat și accente de ură care i-au făcut pe dușmanii lui să dorească să-l omoare”

La începutul lunii februarie 2017, în Șimleu Silvaniei a fost dezvelit un memorial care îl înfățișează pe Iuliu Maniu la vârsta de 45 de ani, în mijlocul României Mari, eveniment la care au participat descendenți ai familiei Maniu, alături de singurul strănepot în viață, dr. Ioan Boilă. Acesta a depus o mărturie despre Iuliu Maniu, mărturie ce merită să facă un pelerinaj prin sufletele tuturor românilor.

Ioan Boilă: Mesajul meu este de solidaritate și de gând pios și de unire într-un gând pios închinat celor care au luptat, au suferit și au murit pentru neamul nostru. Mulțumesc tuturor acelora care prin generozitate, prin muncă și prin dăruire au permis ridicarea acestui minunat monument care astăzi  (n.n. – 5 februarie 2017) s-a înălțat la Șimleu Silvaniei. Și mă gândesc, în primul rând, la Primăria Șimleu Silvaniei și la domnul Țurcaș. Mulțumesc în mod special și îmi permit să profit de această ocazie pentru a-i mulțumi preotului Cristian Borz, parohul greco-catolic din Bădăcin, care printr-o muncă generoasă, fidelă, a permis ca acest domeniu al Bădăcinului și Casa de la Bădăcin să nu se prăbușească. Îi mulțumesc! Le mulțumesc tuturor celor care astăzi sunt prezenți aici și se solidarizează în gândul pios și în recunoștința adresată memoriei lui Iuliu Maniu.

„Să știți că astăzi nu omagiem numai un om, omagiem o viață, o luptă, o dăruire”

Au fost mulți critici și dușmani de-ai lui Maniu care au făcut următoarea afirmație: Maniu nu a fost om de acțiune, ci un om bun de opoziție. Această afirmație o consider nedreaptă. Sigur că nu este momentul aici  să fac o istorie a realizărilor lui Maniu. Îmi permit, totuși, să subliniez câteva.

În primul rând, el a fost unul dintre cei care au reușit schimbarea strategiei Partidului Național Român dintr-una de pasivitate, într-una activă, de luptă, care i-a dus pe românii noștri în Parlamentul din Budapesta. A luptat în Parlamentul din Budapesta ca deputat pentru drepturile românilor și a altor minorități. A reușit printr-o muncă asiduă să fie unul dintre artizanii Unirii de la 1918. A fost numit și a organizat Adunarea de la 1 decembrie 1918. A fost președintele Consiliului Dirigent, primul guvern românesc al Transilvaniei. Este un lucru pe care nu-l știu mai ales tinerii. Acest guvern a fost cel mai dificil guvern din istoria Transilvaniei pentru că a fost o opoziție extraordinară din partea maghiarilor și, vă spun un singur amănunt, 80% dintre funcționarii de stat au refuzat să facă jurământul pentru România și atunci Maniu a fost obligat să ia tot felul de oameni, de la țară, nepregătiți și să-i facă funcționari, pe medici să-i facă profesori universitari și așa mai departe. Deci a fost foarte dificil acest lucru. Maniu a fost unul dintre cei care a întemeiat, împreună cu Ion Mihalache, Partidul Național Țărănesc. A fost partidul, fără niciun fel de discuție, fanion al democrației. Cu acest partid a luptat și a câștigat o mulțime de bătălii dintre care două alegeri cu peste 70%  din sufragii, unic în istoria țării. A fost președinte de guvern, în două guverne: 1928-1929 și 1932-1933. Din păcate, proiectele care reprezentau o adevărată reformă administrativă nu s-au putut duce la împlinire din două motive: primul motiv a fost criza mondială din 1929, iar al doilea motiv a fost dictatura lui Carol. Înșirând aceste realizări, nu vreau să las impresia că nu apreciez lupta dârză pe care Maniu a dus-o cu toate dictaturile, cu toți asupritorii, cu ilegalitățile, cu minciunile, cu falsurile, iar acest lucru i-a adus multă dușmanie. Maniu a fost lider în această luptă și împotriva opresiunii regimurilor austro-ungare, și împotriva opresiunii guvernelor maghiare, și împotriva liberalilor lui Ionel Brătianu, și împotriva dictaturii lui Carol, și împotriva lui Stalin și  a cozilor de topor din România care l-au și omorât la Sighet. Prin aceste acțiuni și prin viața sa putem să afirmăm, fără niciun fel de reținere, că Iuliu Maniu este unul dintre marile modele de om politic și de om de stat pe care le-a dat națiunea noastră.

„El (n.n. – Iuliu Maniu) a lăsat moștenire un tezaur de valori morale, politice care sunt de o valoare inestimabilă pentru generațiile de astăzi”

Vreau să vă spun un lucru pe care puțini îl știu. Iuliu Maniu nu a realizat numai cât a trăit. El a lăsat moștenire un tezaur de valori morale, politice care sunt de o valoare inestimabilă pentru generațiile de astăzi. Aceste valori și această moștenire trebuie dată mai departe. Aceasta este datoria noastră. Eu nu pot să vă prezint toată această bogăție, dar câteva dintre aceste valori o să vi le spun.

În primul rând, el a lăsat o dragoste, o dragoste care l-a condus în toată viața lui, dragoste față de poporul lui, față de neamul lui din care i-a iubit în mod special pe țărani, i-a compătimit pentru suferințele lungi și grele pe care le-au trăit. Și-a iubit cu pasiune familia, a avut un adevărat cult al familei care s-a manifestat până la mormintele strămoșilor lui pe care le-a respectat și le-a cinstit. Un exemplu pentru această dragoste este faptul că în 1901 el a fost chemat la Năsăud  la patul de moarte al cumnatului său, vicarul Ioan Pop, care i-a spus: „Iuliuț, sunt îngrijorat, eu mă duc. Ce se va alege de copiii mei?” Erau patru copii: Ionel, Matei, Livia și Clara. Clara avea un an. Și Maniu i-a spus: „Poți să adormi liniștit, eu voi avea grijă de acești copii”. Și a fost, într-adevăr, părintele lor care i-a crescut și i-a făcut oameni și le-a dat familii. Această dragoste este moștenirea principală.

În al doilea rând, Maniu, prin întreaga sa activitate, ne-a dovedit că politica trebuie făcută în cadrul principiilor moralei creștine. Acest lucru l-a făcut Maniu prin faptul că a pus aceste principii între principiile Partidului Național Țărănesc. A respectat aceste principii ca om politic, lucru foarte rar în istoria politică a noastră.

În al treilea rând, Maniu a dovedit prin activitatea sa de o viață întreagă că este posibil ca un om politic să pună întotdeauna interesele poporului, a națiunii, a comunității înaintea oricăror interese personale ori de familie. Acest lucru este rar, foarte rar, în istoria politică a noastră. Un alt lucru lăsat moștenire este disponibilitatea de jertfă. Tineretul de azi trebuie să învețe de la această viață capacitatea extraordinară a unui om de a se jertfi. Atunci, bineînțeles, când interesele comunității, ale națiunii, o cer. El a fost în stare să se jertfească până în celula din Sighet unde a murit. Este un lucru extraordinar pe care ni l-a lăsat moștenire și pe care trebuie să-l spunem acestor tineri care sunt flămânzi de adevăr și de dragoste de neam.

„Acest testament nu doar că n-a fost respecat, a fost călcat în picioare”

Voi încheia cu un lucru trist. Un lucru trist pe care viața lui Maniu ni-l arată și pe care toți analiștii care i-au studiat viața îl spun. Maniu a fost urmărit o viață întreagă de dușmănie. De o dușmănie care, uneori, a luat și accente de ură care i-au făcut pe dușmanii lui să dorească să-l omoare. Vă spun pentru că știm, noi, în familie. Odată, Maniu era la Cluj, la Livia Boilă, în casa lui Romul Boilă și mergea la Bădăcin cu o mașină și a venit cineva și i-a spus: „Domnule Maniu, este pregătit un atentat. Să aveți grijă!”. Și în acest fel a schimbat mașina și a scăpat de acest atentat. Pentru această dușmănie care l-a urmărit o viață întreagă, care este explicația ei? Principalul motiv este acela că Maniu a refuzat orice fel de compromis și orice fel de pact cu diavolul. Pact cu diavolul care i-ar fi adus mari foloase. El a refuzat acest lucru și de aceea a fost urmărit de această dușmănie.

Iar acum să vă spun un lucru și mai trist. Această dușmănie și după moartea lui se manifestă și este un lucru foarte trist. Trist pentru societatea noastră. Nu știu cine are calitatea de a face o judecată, dar eu vă spun adevărul. Și vă dau trei exemple de dușmănie.

Primul exemplu este o denaturare a istoriei care a fost și înainte de moartea lui, dar și acuma. Denaturare care duce într-acolo încât este anihilată orice fel de acțiune benefică a lui Maniu, iar viața lui este prezentată într-o umbră. Este suficient, dacă nu mă credeți, să luați manualele de istorie și să vedeți în ce formă este prezentat Maniu și în ce fel sunt prezentate evenimentele în care el a fost implicat. Luați discursurile de la 1 decembrie să vedeți de câte ori a fost pomenit Maniu  și cum a fost pomenit și veți vedea că această dușmănie continuă și după moartea lui.

Al doilea exemplu este faptul că testamentul lui Maniu, testamentul unui om cum a fost el, care a murit în închisoare, nu a fost respectat și nu este respectat până astăzi, deși el a fost făcut public în 1991. Acest testament nu doar că n-a fost respecat, a fost călcat în picioare pentru că în 1994 i s-a mai rupt din domeniu 44.470 mp pentru un motiv ridicol. Zice, aceste terenuri nu sunt niciunde. Consiliul Pericei a fost cel care le-a înstrăinat. Când!? După patru ani de la marea Revoluție în care adevărul despre comuniști s-a spus? Deci Maniu moare în închisoare omorât pentru că s-a opus comunizării țării și acest proces mincinos îi confiscă averea, iar după patru ani, în loc să i se dea averea înapoi moștenitorului legal, Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, i se mai ia din ea? Ce dovadă vreți mai mult pentru faptul că este urmărit? Plus casa care a fost lăsată, deși a fost declarată monument istoric încă în 1991. A fost lăsată să se prăbușească. Și dacă n-ar fi fost părintele Cristian Borz, ea s-ar fi prăbușit. Mergeți acolo și veți vedea că este suținută cu niște bârne ca să nu cadă. Până astăzi statul român nu a alocat sumele necesare pentru refacerea acestei case.

În al treilea rând, și în sfârșit, este faptul că Iuliu Maniu a fost condus la Groapa Comună, târât pe coridoarele închisorii din Sighet și aruncat în Groapa Comună. Ei bine, după Revoluție au existat, și poate există și astăzi oameni care trăiesc dintre cei care l-au îngropat. Era imposibil atunci, și eu spun că este imposibil și astăzi, dacă se vrea, să nu fie găsite aceste oseminte și să se împlinească dorința lui (n.n. – Iuliu Maniu). Știți ce a spus el?: „Doresc să aștept învierea morților lângă strămoșii mei din Bădăcin”; ei bine, această dorință nu a fost împlinită nici până în ziua de astăzi.

Voi face o cerere, s-a mai făcut în 1970 de către mama mea, și n-a reușit, voi face încă o dată o cerere, astăzi, adresată președintelui țării, și să vedem dacă  nu se vor putea găsi (n.n. osemintele lui Iuliu Maniu). Doamnelor și domnilor, eu, într-o măsură  foarte umilă, am încercat să vă dau câteva frânturi din acest mare adevăr care este viața lui Iuliu Maniu. Sper din toată inima că în curând acest adevăr va fi arătat în plinătatea sa și atunci acest om care a fost numit părintele patriei va fi ridicat și își va ocupa locul în galeria marilor realizatori de istorie a acestui neam. Vă mulțumesc!

Așa cum anunța dr. Ioan Boilă la Șimleu Silvaniei, în data de 5 februarie a fost înaintată o cerere  președintelui țării, Klaus Iohannis, prin care solicită mijlocire în găsirea osemintelor lui Iuliu Maniu aflate în Groapa Comună din Sighet. Ca descendent direct, dr. Boilă și-a făcut datoria față de înaintașul său, Iuliu Maniu. Noi, ca descendenți de suflet românesc, avem obligația morală de a ne îngriji de memoria lui Iuliu Maniu și de a duce la îndeplinire testamentul său prin care își exprimă dorința ca în Casa de la Bădăcin să existe un muzeu.

articol de Ioana Gale

Postați un comentariu